
Mercedes-Benz Trucks a reusit sa atraga atentia cu privire la cea mai noua initiativa de a face economii zilnice, prin intermediul Salonului International de Vehicule Comerciale (IAA) desfasurat la Hanovra in luna octombrie, anul trecut.
BlueTec Eco doreste sa ajute operatorii de vehicule sa faca progrese in privinta aspectului tehnic al operatiunilor pe care le desfasoara.
Prin intermediul ultimului model al Mercedes-Benz Actros, a fost demonstrat un consum de motorina de 19,44 litri la 100 de kilometri pentru o semiremorca cu masa totala a autotrenului de 40 de tone pe o pista de incercari special conceputa pentru camioane.
Initiativa BlueTec Eco cuprinde patru componente cheie: Eco Manager Seminar (Seminarul pentru Manageri Eco), Eco Advice (Sfaturi Eco), Eco Analysis (Analiza Eco) si Eco Presentation (Prezentarea Eco). Seminarul BlueTec Eco pentru manageri este un training de doua zile destinat in special operatorilor si managerilor de flota despre economia de combustibil.
Eco Advice. Potrivit expertilor, se poate economisi combustibil de la zece la doisprezece procente doar printr-un stil prestabilit de condus. Informatia furnizata de sistemul FleetBoard este un ajutor substantial la stabilirea unui stil de condus corespunzator, in cadrul flotelor.
Eco Analysis. Se ofera consultanta companiilor de transport. Pe baza unei analize detaliate, specialistii din echipa de consultanta vor dezvolta solutii inteligente pentru a optimiza consumul de combustibil al companiei.
Personalul calificat al Mercedes-Benz (Echipa Profesionista de Consultanta) insoteste soferii in traseele de studiu pentru ca potentialele imbunatatiri sa fie identificate si introduse. Avantajele operatorului reies din analizele documentate despre vehiculele de transport si din informatiile despre valorile consumului de combustibil la care se poate ajunge.
Prezentarea BlueTec Eco cuprinde ultimele descoperiri si informatii fundamentale despre optimizarea consumului de combustibil. Recordul obtinut de catre noul Mercedes-Benz Actros la Nardo, in sudul Italiei, este folosit drept exemplu pentru a descrie si a discuta ultimele descoperiri din cadrul managementului de flota. Astfel, sunt identificati factorii si pasii necesari pentru perfectionare.
Importanta optimizarii consumului de carburant se afla intr-o continua crestere, iar prin prisma majorarii pretului motorinei, aceasta constituie un real avantaj. Minimalizarea consumului de carburant constituie un aspect important in ceea ce priveste compatibilitatea cu mediul.
de Alexandru Dochia
0 comments:
Post a Comment